Invitatie carte „Amintiri din 21”

       „Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără viaţă, dar educatorul crează un chip viu, uitându-se la el, se bucură şi oamenii, se bucură şi Dumnezeu.”                       

 STIMATI PARINŢI, 

        Scoala este un element foarte important într-o societate deoarece aceast
a îi pregăteste pe oameni pentru viata. Educaţia realizata în scoala are sarcina de a pregăti omul ca element activ şi subiect al vietii şi relatiilor sociale. Pentru ca educatia sa fie cât mai buna este necesar sa existe în şcoli profesori care sa fie foarte bine pregătiti, sa fie răbdători şi înţelegatori, care sa reprezinte pentru elevi adevărate repere morale şi intelectuale.

Scoala „Sfânta Vineri” (fosta Nr. 21) îşi propune sa realizeze o carte intitulata „AMINTIRI DIN 21”, prin aceasta dorindu-se sa se evoce DASCALI, ELEVI, FAPTE, AMINTIRI, de la începuturi şi pâna în prezent, având ca obiectiv realizarea unui „testament” care sa se aseze ca martor în hora timpului, o mărturie scrisa, care sa vorbească viitorului, celor ce vor dori sa stie câte ceva despre aceasta unitate scolara, ce a reusit sa îşi făurească o imagine deosebita.

Suntem siguri ca v-a făcut plăcere sa fiti elevii acestei şcoli, ca motivele pentru care copiii dvs. sunt elevii noştri reprezintă un argument, ca aveti „ sertarul amintirilor” din viata de elev bogat în amintiri plăcute, memorabile.

Va invitam sa faceti parte  din cartea noastră şi sa ne oferiti din amintirile dvs. de suflet, legate de viata de elev din Scoala Nr. 21. Prin urmare, va rugam frumos  sa ne scrieti despre tot ceea ce a însemnat pentru dvs. aceasta scoala: directori, cadre didactice ce v-au  impresionat în mod deosebit, care v-au marcat poate viata, momente deosebite pe care le pastrati în memorie, realizari, premii, excursii, tabere scolare, momente festive, învaţatori/învaţatoare, diriginti, amintiri cu  şi despre colegi, realizarile dvs. ulterioare ca şi efect al vietii de elev în scoala noastra, etc. De asemenea, daca este posibil puteti sa ne prezentati şi fotografii  din vremea şcolii, toate acestea alaturându-se marturiilor dvs. scrise.

Suntem convinsi ca va va face mare placere sa faceti parte în mod direct din cartea noastră pe care doar împreuna o putem realiza şi de aceea va rugam  sa ne scrieti pâna la 15 august 2011, la adresa de e-mail: nicolaemelania@yahoo.com

Pentru informatii, precizări, fotografii, daca nu aveti posibilitatea  scanarii, o puteti contacta pe d-na prof. Nicolae Melania la nr. de telefon: 0727611217 sau 0344144270 care se va ocupa de acest aspect, iar după scanare, materialele va vor fi înapoiate. Pentru facilitarea activitătii de redactare este de preferat ca materialele scrise sa fie prezentate în Word.

Prin urmare precizati numele dvs. întreg atât pe pagina scrisa cât şi pe fotografii, nr. dvs. de telefon şi adresa de e-mail. Datele dvs. vor fi confidentiale şi folosite de către echipa de redactie doar în scopul colaborării precizate.

Echipa de redactie îşi rezerva dreptul de a selecta din materialele primite.

Va multumeste anticipat şi asteaptă răspunsurile dumneavoastră.

 Director: prof. Apetrei Ana-Maria

 Prof. Nicolae Melania

 Prof. Iene Stefania

 Prof. Ungureanu Cornelia

Acest articol a fost publicat în Informatii și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s